
ÎNVIEREA DOMNULUI LA PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN WOLVERHAMPTON (2026)
În noaptea cea sfântă și luminată a Învierii Domnului, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ioan Valahul” din Wolverhampton s-au adunat cu mare bucurie pentru a prăznui slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Slujba Învierii a fost săvârșită de preacucernicul părinte paroh Ștefan Florescu, în cadrul căreia credincioșii au primit Lumina Sfântă și au vestit biruința vieții asupra morții, cântând cu toții:
„Hristos a înviat din morți,
cu moartea pe moarte călcând
și celor din morminte viață dăruindu-le!”
Credincioșii au trăit această noapte sfântă în duh de rugăciune, evlavie și bucurie duhovnicească, împărtășind unii altora lumina și nădejdea Învierii.
La momentul rânduit, au fost binecuvântate coșurile aduse de credincioși, ca semn al bucuriei pascale și al recunoștinței față de binefacerile lui Dumnezeu.
Această noapte binecuvântată a adunat întreaga comunitate parohială în aceeași mărturisire de credință și nădejde, în lumina lui Hristos Cel înviat.
PRIVEȘTE AICI SLUJBA ÎNVIERII ÎN PAROHIA DIN WOLVERHAMPTON





























